Sunetele de tobă încearcă să-l readucă în această realitate pe bărbatul pierdut în veacurile trecute, sfidând clipele, ignorând pericolul. Desculț, pe o lamă ascuțită, ascultă șoaptele strămoșilor îngemănate în mantre purtate de vântul uitării... Nu simte teamă — iluzia fricii nu există. Poate doar frica de a nu dezamăgi generațiile care au forjat DEBUS. Corpul a devenit armură, sufletul e sabia. La fel ca miile de înaintași, sfidează moartea, dar și viața, în lupta cu orice fel de cotropitor. Metalul poate zgâria pielea, dar nu poate mutila sufletul. Șoaptele se intensifică, la fel ca o aură protectoare. Cuvintele vindecă, dar pot ucide , asemenea veninului șerpilor ce se târăsc în întâmpinarea destinului. Debus e o șoaptă a strămoșilor. Este arta de a învăța să nu mai recunoști frica. Este credința că poți realiza orice, dar și chemarea de a rămâne umil în fața măreției universului. Pentru a învăța mai multe despre această artă marțială indoneziană, recomand: seasia.co...
O amintire pe care nu îndrăznesc să o rostesc cu voce tare --- Se spune că morții dorm liniștiți. Eu, nu. Chiar și acum, decenii după ce oasele mi s-au transformat în praf, mă întorc iar și iar la acea dimineață — 22 iunie 1941. Dimineața în care mașinăria de război a lui Hitler a sfâșiat pământul nostru ca un cuțit în carne vie. Momentul în care istoria s-a frânt — iar eu... am rămas nemișcat. --- Fusesem avertizat. De nenumărate ori. Spionii mei șopteau. Generalii dădeau semnale. Până și Churchill trimitea mesaje dincolo de ideologie. Dar eu — Iosif Vissarionovici Stalin, Părintele Națiunilor, Vodcă al poporului sovietic — n-am crezut. Sau mai rău: n-am vrut să cred. Puterea orbește. Puterea absolută te lasă complet orb. Credeam că-l cunosc pe Hitler. Că aveam o înțelegere — Pactul Molotov-Ribbentrop era încă cald. Împărțisem Polonia ca niște măcelari. Ciocnisem pahare. Trimiteam trenuri cu petrol și grâne. Dar acel diavol cu mustață și ochi morți îmi pregătea moartea în timp ce eu d...